O nouă amendă – operator autoritate din administrația publică locală UAT Comuna Albeni
Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a finalizat în cursul lunii iulie 2023 o investigație la operatorul UAT Comuna Albeni și a constatat încălcarea dispozițiilor:
– art. 58 alin. (1) lit. a) și lit. e) din Regulamentul (UE) 2016/679 și art. 14 alin. (5) lit. e) din Legea nr. 190/2018;
– art. 13, art. 14 și art. 32 din Regulamentul (UE) 2016/679.
Operatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 10000 lei pentru faptul că nu a adus la îndeplinire măsurile dispuse anterior de Autoritate printr-un plan de remediere și pentru că nu a răspuns solicitărilor Autorității și cu avertisment pentru lipsa informării persoanelor vizate cu privire la drepturile acestora prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/679, precum și pentru neadoptarea unor măsuri de securitate și confidențialitate adecvate pentru protecția datelor personale prelucrate prin intermediul sistemului de supraveghere video.
În cadrul investigației efectuate în urma unei plângeri referitoare la o posibilă încălcare a prevederilor legale privitoare la prelucrarea datelor de către UAT Comuna Albeni, prin intermediul unor camere de supraveghere video prin care ar fi monitorizați și verificați toți angajații primăriei de către primar, s-a constatat faptul că operatorul sancționat nu a adus la îndeplinire măsuri dispuse anterior de Autoritatea națională de supraveghere printr-un plan de remediere și nu a răspuns solicitărilor Autorității.
În cadrul aceleiași investigații s-a constatat și că operatorul nu a făcut dovada informării persoanelor vizate cu privire la drepturile prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/679, precum și a adoptării la nivelul UAT Comuna Albeni a unor măsuri de securitate și confidențialitate adecvate pentru protecția datelor personale prelucrate prin intermediul sistemului de supraveghere video deținut, cu încălcarea prevederilor art. 13 și art. 14 din GDPR, precum și a obligațiilor impuse de art. 32 din Regulamentul (UE) 2016/679.
De asemenea, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a aplicat și măsuri corective, dispunând operatorului:
– să dea curs tuturor solicitărilor Autorității, așa cum s-a dispus prin planul de măsuri de remediere;
– să implementeze măsuri de securitate și confidențialitate adecvate în ceea ce privește protecția datelor personale prelucrate prin sistemului de supraveghere video al UAT Albeni, să transmită Autorității naționale de supraveghere, în copie, procedura/procedurile adoptate și dovezile efectuării instruirii persoanelor care au acces la imaginile preluate prin intermediul sistemului de supraveghere video, precum și să ia măsurile necesare astfel încât persoanele vizate să fie informate cu privire la drepturile prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/679 în acord cu dispozițiile art. 13 și art. 14 din GDPR.
Sursa A.N.S.P.D.C.P