Pe data de 25 mai 2022 se împlinesc patru ani de la aplicarea directă, în România și în celelalte state ale Uniunii Europene, a prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi Consiliului privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (GDPR).
Cu prilejul sărbătoririi aplicării acestui act normativ european, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal organizează o serie de acțiuni destinate creșterii gradului de conștientizare a publicului larg în ceea ce privește noile reguli de asigurare a protecției datelor cu caracter personal și a drepturilor specifice de care beneficiază persoanele fizice.
Astfel, la sediul instituției noastre, pe data de 25 Mai 2022, orele 11:00, va avea loc o Dezbatere la care vor participa asociații și uniuni profesionale reprezentative din domenii specifice de activitate. În cadrul acestui eveniment, se vor aborda într-o manieră interactivă aspecte referitoare la evoluțiile înregistrate referitoare la aplicabilitatea efectivă a noilor reguli de protecție a datelor personale, în principal, privind responsabilul cu protecția datelor personale, evaluarea de impact, respectarea drepturilor persoanelor vizate, asigurarea securității datelor și notificarea încălcărilor de securitate.
De asemenea, pentru marcarea acestui eveniment, cu sprijinul Societății de Transport București STB SA, în cursul lunilor mai și iunie 2022, se difuzează, în mijloacele de transport în comun, un mesaj de interes public (clip de promovare) referitor la principalele aspecte reglementate de Regulamentul (UE) 2016/679.
Sursa A.N.S.P.D.C.P